Compania Neuralink, fondată de Elon Musk, începe testele clinice pentru tehnologia care transformă gândurile în text

Adrian Sirbu

Compania Neuralink, fondată de Elon Musk, va lansa în luna octombrie primele teste clinice ale unei tehnologii menite să transforme gândurile în text cu ajutorul implanturilor cerebrale, relatează Bloomberg.

Testele vor avea loc în Statele Unite și au ca scop principal sprijinirea persoanelor care suferă de tulburări de vorbire. Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a acordat deja autorizația necesară pentru începerea cercetărilor.

Dacă rezultatele vor fi favorabile, compania estimează că aceste dispozitive ar putea fi introduse pe piață până în anul 2030.

Implantul este conceput să decodeze vorbirea direct din activitatea cerebrală a pacientului. Totodată, Neuralink are planuri pe termen lung: până în 2031, intenționează să realizeze anual aproximativ 20.000 de implanturi și să deschidă cinci clinici în SUA.

În aceste centre ar urma să fie disponibile trei versiuni ale dispozitivului:

  • unul pentru restabilirea vederii,
  • unul pentru combaterea bolilor neurodegenerative,
  • și unul care va permite controlul computerului prin puterea gândului.