De Ultimă Oră

Poliția dezvăluie noi detalii în cazul minorei Sofia Cebotari: fata a petrecut ziua cu prietenul său, care a indus în eroare anchetatorii

Poliția Republicii Moldova a venit cu un update oficial în cazul minorei de 14 ani, Sofia Cebotari, dispărută inițial după ce a plecat din localitatea S…

Actualizat acum 2 ore

Criza din Golful Persic se agravează: Iranul reînchide Strâmtoarea Ormuz după ce SUA mențin blocada porturilor iraniene

Adrian Sirbu

Strâmtoarea Ormuz, arteră vitală pentru transportul global de petrol, a fost închisă din nou de Iran sâmbătă, marcând o nouă escaladare rapidă a tensiunilor dintre Teheran și Washington.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (CGRI) a anunțat oficial reluarea „controlului strict” asupra strâmtorii și blocarea completă a traficului comercial ca răspuns direct la menținerea blocadei americane asupra porturilor iraniene. „Acordul care permitea un tranzit comercial limitat și organizat este revocat din cauza actelor de piraterie maritimă și a blocadei impuse de SUA”, se precizează în comunicatul CGRI.

Zeci de nave petroliere care așteptau să traverseze strâmtoarea au fost nevoite să întoarcă. Potrivit Wall Street Journal, aproximativ 20 de vase aliniate în apropierea coastei Omanului au făcut cale întoarsă după ce forțele iraniene au transmis mesaje radio anunțând închiderea. Brokeri din Atena și Singapore au confirmat că armatorii erau pregătiți să plătească un tarif de două milioane de dolari impus de CGRI, dar au renunțat la ultimul moment.

Situația s-a deteriorat după ce președintele american Donald Trump a declarat public că Statele Unite nu intenționează să ridice blocada navală. Iranul a retras imediat decizia anterioară de deschidere parțială a strâmtorii, anunțată inițial în contextul armistițiului dintre Israel și Liban.

Prețurile internaționale la petrol au înregistrat o nouă creștere imediat după anunț.

Între timp, Teheranul a refuzat să accepte următoarea rundă de negocieri cu SUA, potrivit agenției de stat iraniene Tasnim. „Una dintre principalele cauze este declarația lui Trump privind continuarea blocadei, dar și cererile excesive ale americanilor la masa negocierilor”, transmite sursa.

Un oficial iranian a avertizat că „declarațiile premature și arogante ale președintelui american” riscă să saboteze orice dialog, Teheranul suspectând că Washingtonul folosește diplomația doar ca paravan pentru o eventuală nouă agresiune.

Statul Major al Armatei iraniene a confirmat oficial reluarea blocadei: „Strâmtoarea Ormuz se află din nou sub controlul strict al forțelor armate iraniene până când Statele Unite vor înceta acțiunile ostile”.