Criză umanitară imensă în Turcia și Siria, un milion de oameni au nevoie de ajutor. Peste 34.000 de morți în urma cutremurelor

Ala Găină

La o săptămână de la cutremurele care au devastat Turcia și Siria, bilanțul catastrofei a urcat la 34.000 de morți. Sub dărâmături încă mai sunt găsiți oameni în viață, însă tot mai puțini. Operațiunile de căutare vor înceta și, atunci când va începe îndepărtarea clădirilor căzute vom afla, cu adevărat, câți oameni au murit. Organizația Mondială a Sănătății a renunțat să mai facă vreo estimare, însă avertizează că numărul victimelor va fi uriaș. În același timp, cele două țări se confruntă cu o imensă criză umanitară.

Până la un milion de oameni depind de ajutoarele primite, pentru a supraviețui. Peste 5 milioane ar fi rămas fără case, doar în Siria. Qatar a anunțat că va trimite în zona distrusă de seisme 10.000 de containere, folosite pentru cazarea fanilor, în timpul Campionatului Mondial de fotbal.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că va spori ajutorul pentru Turcia afectată de cutremurul de săptămâna trecută. Von der Leyen a vorbit la telefon duminică cu președintele turc Recep Erdogan și i-a spus că CE va da un ajutor suplimentar și va răspunde ultimei solicitări a Turciei cu privire la ajutor pentru cei rămași fără adăpost – în special corturi, pături, calorifere.

Turcia a adoptat unele dintre cele mai stricte norme de siguranţă în construcţii, după cutremurul din 1999, soldat cu peste 17.000 de morţi, însă specialiştii spun că acestea sunt mai mult pe hârtie. În realitate, constructorii le ignoră și sunt iertați, în schimbul unor taxe. Experții în urbanism cer ca măcar la reconstrucție să fie respectate normele, scrie The Guardian.

După cutremurul din 1999, autorităţile din Turcia au promis că vor implementa norme mult mai stricte privind regulile de siguranţă în construcţii. Mai mult, au introdus şi aşa-zisa „taxă de cutremur”, din care s-au strâns până acum aproximatv trei miliarde de dolari, bani care ar fi trebuit să fie folosiţi pentru pregătirea instituţiilor statului pentru a răspunde la dezastre. Pe hârtie, standardele în construcţii, în Turcia, sunt printre cele mai exigente din lume.

Clădirile noi trebuie să fie făcute din beton armat, iar pereţii şi stâlpii de rezistenţă trebuie să fie construiţi în aşa fel încât, în caz de prăbuşire, etajele să nu cadă unul peste altul. Însă experţii turci – geologi, arhitecţi, urbanişti – avertizează de mulţi ani că dezvoltatorii noilor clădiri nu respectă aceste norme.

Mai mult, statul a emis periodic „amnistii în construcţie”. Acest lucru înseamnă că dezvoltatorii care n-au putut dovedi că au respectat normele în au fost iertaţi în schimbul unei taxe. Ultima astfel de amnistie a fost acordată în 2018. În cele 10 provincii afectate de cutremurele recente din Turcia, mai bine de 75.000 de clădiri fac parte din cele pentru care s-au acordat amnistii, spune Pelin Pınar Giritlioğlu, şeful ordinului arhitecţilor şi inginerilor din Istanbul.