Curtea Constituțională a României a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale

Ala Găină

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai depusa de Sebastian Popescu și a validat primul scrutin. 

„În ziua de 9 mai 2025, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, conferind efectivitate competenţelor înscrise în Constituţia României şi având în vedere votul exprimat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2025, judecătorii constituţionali au hotărât, cu unanimitate de voturi: respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025, formulată de Sebastian-Constantin Popescu; confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025”, transmite CCR.

De asemenea, judecătorii CCR au decis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României duminică, 18 mai 2025, la care participă George-Nicolae Simion şi Nicuşor-Daniel Dan, „în această ordine”. Hotărârile sunt definitive şi general obligatorii.

Tot vineri, instanța constituțională a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a primului tur al alegerilor, formulată de candidatul Sebastian-Constantin Popescu. Preşedintele Partidului Noua Românie a explicat, marţi, 6 mai 2025,  că depunerea contestaţiei la Curtea Constituţională este un demers prin care a dorit să transmită „un mesaj de alarmă” şi să spună lucrurile „extrem de grave ” care s-au întâmplat, din punctul său de vedere. El a subliniat că a pornit în cursa electorală cu „un handicap enorm, imens”, susţinând că nu a beneficiat de prezenţă în mass-media.