Curtea Internaţională de Justiţie respinge acuzațiile Ucrainei față de Rusia în cazul avionului doborât MH17
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga a respins în mare măsură miercuri un caz din 2017 adus de Ucraina în faţa instanţei supreme a ONU şi care acuza Rusia că finanţează terorismul sprijinindu-i pe rebelii pro-Moscova din estul Ucrainei.
În aceeaşi hotărâre, judecătorii de la cea mai înaltă instanţă a ONU au constatat că Rusia a încălcat un tratat antidiscriminare prin faptul că nu a sprijinit învăţământul în limba ucraineană în Crimeea după anexarea peninsulei în 2014. Deciziile au reprezentat un eşec juridic pentru Kiev, instanţa respingând solicitările Ucrainei de a fi acordate reparaţii materiale pentru ambele încălcări. CIJ doar a ordonat Rusiei să respecte tratatele. Reprezentantul Ucrainei, Anton Korinevici, a subliniat, totuşi, că hotărârea este importantă pentru Ucraina, deoarece a stabilit că Rusia a încălcat dreptul internaţional.
„Este pentru prima dată când, în mod oficial, legal, Rusia este numită ca entitate care încalcă dreptul internaţional”, a declarat el după pronunţarea hotărârii. Ucraina intentase procesul la Curte în 2017, acuzând Rusia că a încălcat un tratat antiterorism prin finanţarea separatiştilor pro-ruşi din Ucraina. Judecătorii Curţii au declarat că Rusia a încălcat tratatul antiterorism al ONU prin faptul că nu a investigat acuzaţiile plauzibile potrivit cărora unele fonduri au fost trimise din Rusia în Ucraina pentru a finanţa, eventual, activităţi teroriste.
Completul de 16 judecători a ordonat Rusiei să investigheze orice acuzaţii plauzibile de finanţare a terorismului, dar a respins cererea de despăgubiri din partea Ucrainei. Curtea a refuzat să se pronunţe cu privire la doborârea MH17, afirmând că încălcările privind finanţarea terorismului se aplică doar sprijinului monetar şi financiar, nu şi furnizării de arme sau de instruire, aşa cum susţine Ucraina. Ucraina a susţinut că Rusia a furnizat sistemul de rachete care a doborât aeronava, dar nu a invocat sprijin financiar în acest caz.
În cadrul unei audieri la tribunalul de la Haga, în iunie anul trecut, Rusia a respins acuzaţiile Ucrainei potrivit cărora ar fi finanţat şi controlat separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei ca fiind ficţiune şi „minciuni flagrante”. În acest caz, care a durat aproape şapte ani, Ucraina a acuzat Rusia de echiparea şi finanţarea forţelor pro-ruse, inclusiv a rebelilor care au doborât zborul MH17 în iulie 2014, ucigându-i pe toţi cei 298 de oameni de la bord. În noiembrie 2022, un tribunal olandez a condamnat în absenţă doi ruşi şi un ucrainean la închisoare pe viaţă pentru rolul lor în provocarea acestui dezastru.
În legătură cu Crimeea, Ucraina spune că Rusia a încercat să şteargă cultura etnicilor tătari şi ucraineni. Instanţa a respins toate acuzaţiile legate de tătari, dar a constatat că Rusia nu a făcut suficient pentru a sprijini educaţia în limba ucraineană. Hotărârile tribunalului sunt definitive şi fără drept de apel, dar nu are nicio modalitate de a pune în aplicare deciziile sale.