Sari la conținut

Delegația Ucrainei la Eurovision a fost amendată după ce a purtat tricouri cu mesaje prin care cerea eliberarea luptătorilor de la Azovstal

Adrian Sirbu

Organizatorii concursului Eurovision au amendat delegația ucraineană pentru că membrii acesteia au purtat tricouri cu mesajul „Free Azovstal Defenders” („Eliberați-i pe apărătorii de la Azovstal”) în timpul evenimentului, a declarat artista ucraineană Alyona Alyona într-o postare pe Instagram publicată marți, 14 mai, relatează The Kyiv Independent.

„Apărătorii de la Azovstal” sunt soldații care au apărat ultimul bastion ucrainean din Mariupolul ocupat de forțele ruse, combinatul siderurgic Azovstal, și care sunt acum încarcerați.

Afișarea mesajelor politice este interzisă la Eurovision.

În mesajul său de pe Instagram, artista ucraineană afirmă că purtarea acestor tricouri a fost „o sarcină foarte riscantă și dificilă”.

Orice inscripții și mărci erau interzise, gărzile de securitate verificau toate hainele și, în cazul în care existau inscripții pe ele, cereau să le îndepărteze sau acopereau inscripțiile cu bandă neagră”, a scris Alyona Alyona, al cărei nume real este Aliona Savranenko.

Ea relatează că delegația a avut dificultăți încă din momentul în care a încercat să găsească o tipografie care să accepte să le imprime tricourile. Unele imprimerii nu puteau să finalizeze comanda, în timp ce altele au refuzat.

Cu toate acestea, am reușit să ajungem la un acord cu o tipografie după ce am sunat-o de cinci ori și am implorat-o cu lacrimi în ochi să ne ajute”, a declarat Savranenko.

Artista mai spune că membrii delegației ucrainene au intrat în sala rezervată acestora pentru finala de la Eurovision, purtând tricourile cu mesaj pe sub celelalte haine.

Știam că, atunci când vor prezenta reluări ale tuturor prestațiilor artiștilor, vor prezenta și delegația în sine. Așa că, atunci când camera s-a apropiat de noi, echipa noastră s-a deschis rapid și a arătat apelul nostru întregii lumi. Ne-am asumat un mare risc, dar a funcționat. Am scăpat doar cu o amendă financiară”, a mai precizat Alyona Alyona.

Sancțiunea a fost aplicată de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), o alianță de organizații media de serviciu public care organizează concursul împreună cu un radiodifuzor din țara-gazdă. Savranenko nu a dezvăluit valoarea amenzii.

EBU a luat măsuri și împotriva artiștilor care au încercat să își exprime sprijinul pentru Palestina, pe fondul războiului din Fâșia Gaza, în care peste 35.000 de palestinieni au fost uciși din octombrie 2023. Protestatarii au criticat Eurovision pentru că a permis Israelului să participe la ediția din acest an a concursului.

Reprezentanții Ucrainei la Eurovision, Alyona Alyona și Jerry Heil, s-au clasat pe locul al treilea la cea de-a 68-a ediție a concursului, care a avut loc pe 12 mai, la Malmö, în Suedia.