Donald Trump susține că Rusia și Ucraina au convenit să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice

Adrian Sirbu

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că Ucraina și Rusia ar fi ajuns la un acord privind încetarea loviturilor asupra obiectivelor energetice reciproce. Potrivit liderului de la Casa Albă, ambele state s-au angajat să evite aceste atacuri în cadrul conflictului în desfășurare.

Anunțul a fost făcut de liderul american prin intermediul rețelei sale de socializare, Truth Social.

Ucraina a fost de acord să nu lovească infrastructura energetică a Rusiei. Rusia a fost de acord să facă același lucru! Creșterea prețurilor globale la motorină este cauzată în mare parte de războiul dintre Rusia și Ucraina, nu de Iran”, a scris Trump în mesajul său.

Deși declarația președintelui american a atras imediat atenția comunității internaționale, nici autoritățile de la Kiev, nici cele de la Moscova nu au confirmat deocamdată existența unei astfel de înțelegeri sau a vreunui armistițiu parțial pe segmentul energetic.