Fiica lui Corneliu Vadim Tudor s-a înscris în AUR România

Ala Găină

Fiica cea mare a fostului lider PRM Corneliu Vadim Tudor, Lidia Vadim Tudor, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că s-a înscris în partidul AUR, în emisiune fiind prezent și președintele formațiunii, George Simion, care s-a declarat încântat de noua achiziție a partidului.

Tata ar fi vrut să-i duc mai departe crezul politic și moștenirea morală”, a început Lidia Vadim Tudor să-și explice decizia, după ce a plecat din PRM în 2019 și a încercat ulterior să lanseze altă construcție politică denumită „Partidul Vadimist Român”.

Am găsit în AUR cadrul propice de a aplica proiectele pe care le aveam pe hârtie, pentru a continua ce tatăl meu a început, nu doar politic, ci mai ales cultural”, a adăugat aceasta, care a precizat că această decizie politică i-a fost „insuflată” de tatăl său „printr-un fir nevăzut”.
Prezent în emisiune, liderul AUR George Simion a spus încântat: „E binevenită Lidia in echipa noastră”. Întrebat dacă Lidia Vadim Tudor va fi cap de listă în alegerile europarlamentare din partea AUR, el nu a respins ideea, dar a evitat răspunsul.
„Fac echipă și cu Lidia și cu moștenirea pe care ne-a lăsat-o Corneliu Vadim Tudor. Cred că moștenirea lui Corneliu Vadim Tudor trebuie continuată. Abia acum ne dăm seama că tot ce afirma era adevărat. Am fost trădați, am fost vânduți”, a precizat președintele AUR.