Fostul ministru al Energiei din Ucraina, Herman Halușcenko, reținut la frontieră într-un dosar de corupție în sectorul energetic
Fostul ministru al Energiei al Ucrainei, Herman Halușcenko, a fost reținut în noaptea de 15 februarie în timp ce încerca să părăsească teritoriul țării. Informația a fost publicată de Ukrainska Pravda, cu referire la surse.
Potrivit acestora, fostul demnitar a fost dat jos din tren în timpul unei tentative de traversare a frontierei de stat. Serviciul de Frontieră ar fi acționat în baza unei orientări oficiale primite din partea organelor anticorupție.
Conform procedurii, grănicerii aveau obligația să informeze imediat detectivii în cazul în care o persoană vizată într-un dosar penal încearcă să părăsească Ucraina. În cazul lui Halușcenko, ar fi existat o solicitare oficială din partea Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și a Procuratura Specializată Anticorupție (SAP).
NABU a confirmat oficial reținerea fostului ministru în cadrul dosarului denumit „Midas”.
„Sunt în desfășurare acțiuni procesual-penale primare, efectuate în conformitate cu cerințele legislației și cu sancțiunea instanței. Detalii ulterior”, se arată într-un mesaj publicat pe Telegram.
Cauza penală în care este vizat Halușcenko vizează presupuse fapte de corupție în sectorul energetic. Anterior, anchetatorii NABU au anunțat că îl suspectează pe omul de afaceri Timur Mindich de crearea unei organizații criminale și de spălare de bani obținuți ilegal.
Potrivit informațiilor apărute în presă, în cursul anului 2025 ar fi fost documentate acțiuni ilegale în domeniul energetic, inclusiv prin exercitarea unei presupuse influențe asupra ministrului de atunci, Herman Halușcenko.
De asemenea, pe 11 noiembrie, NABU și SAP au făcut publice înregistrări audio ale unor discuții între participanții la o schemă de delapidare de proporții la compania de stat Energoatom. În materialele difuzate ar figura, potrivit anchetatorilor, și conversații atribuite fostului ministru al Energiei.
Parlamentul ucrainean l-a revocat anterior din funcție pe Halușcenko. Ancheta este în desfășurare.