De Ultimă Oră

Remanieri anunțate de Vasile Tofan: Eugeniu Osmochescu la Agricultură, iar deputatul român Claudiu Năsui (USR) la Economie, după ce a primit cetățenia R. Moldova

Premierul Vasile Tofan a anunțat astăzi două modificări importante în componența Guvernului. Eugeniu Osmochescu este propus pentru preluarea Ministerulu…

Actualizat acum 16 ore

(FOTO) Un avion de marfă DHL s-a prăbușit lângă aeroportul din Vilnius. O persoană a murit, două au fost rănite

Ala Găină

O persoană a murit şi două au fost rănite după ce un avion de marfă DHL s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Vilnius, în Lituania, luni, în jurul orei 03:30 dimineața, au declarat oficiali ai aeroportului, poliţiei şi pompierilor pentru Reuters.

Avionul, operat de compania aeriană SWIFT în numele DHL, care decolase de la Leipzig, a căzut deasupra unei case, a declarat un purtător de cuvânt al Centrului naţional de gestionare a crizelor. Acesta a adăugat că toate persoanele din casă au supravieţuit accidentului, scrie Agerpres.

Pompierii au fost văzuţi la ora 05:30 GMT acţionând la o clădire situată la aproximativ 1,3 km nord de pista aeroportului din capitala Lituaniei. La faţa locului a fost observată, de asemenea, o prezenţă importantă a poliţiei şi a echipajelor de salvare, în timp ce mai multe străzi importante din apropiere au fost izolate.