(FOTO/VIDEO) Inundaţii devastatoare în Suceava şi Piatra Neamţ din România: o persoană a murit, iar sute au fost evacuate

Ala Găină

Aproximativ 700 de oameni au fost evacuați în noaptea de duminică spre luni din trei comune din judeţul Neamţ afectate de inundaţii, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență. Dezastru a fost și în județul Suceava, unde un om și-a pierdut viața, în localitatea Neagra, în vreme ce în localitatea Ostra, opt persoane, între care doi copii, au rămas blocate în locuinţă, după ce apele unui pârâu au ieşit din matcă şi au înconjurat casa, scrie Hotnews.ro

Persoana care și-a pierdut viața în urma inundațiilor este din localitatea Neagra, județul Suceava. Aceasta a fost găsită decedată în albia pârâului Neagra, „însă accesul către aceasta este greu de realizat din cauza viiturii care izolează zona”, anunță DSU.

La Broșteni patru persoane au fost surprinse de viitură, provocată de ieșirea din matcă a pâraielor Dârmoxa și Neagra, afluenți ai râului Bistrița. Acestea au fost salvate de către echipele de intervenție, în timp ce alte 16 persoane s-au autoevacuat preventiv, fiind relocate la rude sau în căminul cultural din localitate, a mai transmis DSU.

În localitatea Dârmoxa, o altă persoană a fost surprinsă de apele revărsate ale pârâului cu același nume, dar a fost salvată în timp util de forțele de intervenție.