dd

Fragmente provenite „foarte probabil” de la avionul EgyptAir, prăbușit în Mediterană, găsite pe o plajă în Israel

Olesea Coragău

‘Fragmentele au fost strânse și există foarte mare probabilitate să fie vorba despre resturi ale avionului egiptean’, a menționat responsabilul, sub rezerva anonimatului.

Premierul Benjamin Netanyahu, aflat într-o vizită în Etiopia și căruia i s-a adus la cunoștință descoperirea, a cerut ca fragmentele respective să fie predate Egiptului, posibil chiar de vineri, a indicat același oficial. El a mai precizat că, ‘în conformitate cu procedurile internaționale’, a fost informată și Franța, de pe al cărei teritoriu decolase aeronava.

Avionul Airbus A320, care efectua un zbor Paris-Cairo, a dispărut brusc de pe radare pe 19 mai, în jurul orei 00:29 GMT (03:29 ora locală), înainte de a se prăbuși în apele Mediteranei între insula Creta și coasta de nord a Egiptului, cu 66 de oameni la bord, din cauze încă necunoscute.

Cele două cutii negre ale aparatului au fost recuperate la mijlocul lunii iunie, dar experții care investighează accidentul au declarat că mai au nevoie de timp pentru a analiza informațiile conținute înainte de a putea trage primele concluzii.

Marți, surse din comisia de anchetă au declarat că analiza înregistratorului de voce a confirmat tentativa de stingere a unui incendiu la bord înaintea prăbușirii în mare.

AGERPRES