De Ultimă Oră

A murit celebrul scriitor Vladimir Beșleagă

Celebrul scriitor, traducător și fost membru al primului parlament al Republicii Moldova, Vladimir Beșleagă, a murit. Anunțul a fost făcut de Ministerul…

Actualizat acum 2 ore

aa

Hollande: Decizia britanicilor de a ieși din UE nu poate fi „reportată” sau „anulată”

Olesea Coragău

„Apartenența la Uniunea Europeană are avantaje. Iar asta, cred, încep să înțeleagă britanicii. Cei care au putut fi tentați de ‘Brexit’ sunt pe cale să mai reflecteze la acest lucru”, a spus șeful statului francez, în marja ceremoniilor de comemorare a centenarului Bătăliei de pe Somme la Thiepval (nordul Franței), pe care le-a prezidat cu David Cameron.

„Însă decizia a fost luată și nu poate fi reportată sau anulată. Acum trebuie asumate consecințele”, a declarat Hollande în fața presei.

Deși nu era prevăzut în program, președintele francez a avut în cele din urmă o discuție scurtă de circa 10 minute minute cu David Cameron la sfârșitul ceremoniei organizate la Memorialul de la Thiepval pentru a comemora sângeroasa Bătălie de pe Somme (1,2 milioane de morți și răniți).