
Incendii devastatoare în sudul Franței: un mort, zeci de răniți și mii de hectare mistuite de flăcări
Sudul Franței este cuprins de cel mai grav incendiu de vegetație din ultimele decenii, un dezastru natural pe care premierul francez l-a catalogat drept „fără precedent”, cu o posibilă legătură directă cu efectele încălzirii globale.
Potrivit autorităților, o persoană a murit, trei sunt date dispărute și cel puțin 13 au fost rănite, în timp ce peste 11.000 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în departamentul Aude. La fața locului au fost mobilizați peste 2.000 de pompieri, susținuți de avioane, elicoptere și tehnică specializată. Ploile, care ar putea ajuta la stingerea focarelor, sunt așteptate abia în cursul săptămânii viitoare.
Incendiul a dus la închiderea circulației pe una dintre cele mai importante axe rutiere dintre Franța și Spania – autostrada A9, între localitățile Narbonne și Perpignan. De asemenea, mai multe drumuri secundare și regionale au fost închise complet, iar accesul în zona afectată este strict interzis.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău a emis o avertizare de călătorie pentru cetățenii moldoveni aflați sau care intenționează să tranziteze sudul Franței. Instituția le recomandă maximă prudență și consultarea periodică a surselor oficiale de informare, precum portalul: https://www.inforoute11.fr.
Consulatul General al Republicii Moldova la Nisa informează că prefectura Aude a deschis un Centru Operațional și o celulă de criză, care poate fi contactată la numărul local: 09 70 80 90 40. Pentru situații de urgență, cetățenii moldoveni pot apela și Consulatul la numărul: +33 4 93 92 70 44.
Autoritățile franceze continuă lupta contra flăcărilor, iar populația este sfătuită să evite deplasările neesențiale în zona calamitată.