Infrastructura energetică a Ucrainei, afectată în urma unui nou atac rusesc

Adrian Sirbu

Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalaţii, într-un atac care a vizat infrastructura energetică din întreaga ţară, au declarat, miercuri, oficiali ucraineni din domeniul militar şi energetic, transmite Reuters.

„Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice!”, a scris ministrul ucrainean al Energiei, German Galuşcenko, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Au fost vizate instalaţiile de generare şi transmitere a energiei electrice din regiunile Poltava, Kirovohrad, Zaporojie, Liov, Ivano-Frankivsk şi Vinnîţea, a adăugat el.

Cu excepţia regiunii Zaporojie, toate celelalte regiuni sunt departe de linia frontului care trece prin estul şi sud-estul Ucrainei.

Amploarea atacului rusesc asupra Ucrainei nu a fost cunoscută imediat. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Moscovei.

Operatorul reţelei naţionale ucrainene Ukrenergo a transmis pe Telegram că echipamentele de la una dintre instalaţiile sale din centrul Ucrainei au fost avariate, fără a oferi mai multe detalii.

În regiunea centrală Poltava, o instalaţie de infrastructură energetică a fost lovită de un atac cu drone, declanşând un incendiu, a scris guvernatorul regiunii Poltava, Filip Pronin, pe Telegram.

Potrivit informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime. Guvernatorii regiunilor Vinnîţea şi Zaporojie au declarat separat că au fost avariate instalaţii de infrastructură civilă critică, fără a oferi detalii suplimentare.

Toate rachetele care vizau Kievul au fost distruse, a declarat Serhiy Popko, şeful administraţiei militare a oraşului, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. El a adăugat că nu s-au înregistrat pagube majore sau răniţi în urma atacului.

Martorii Reuters din Kiev au relatat că au auzit explozii, care păreau a fi sisteme de apărare antiaeriană care loveau obiecte aeriene.

Sistemele de apărare aeriană au fost angajate, de asemenea, în respingerea atacului rusesc deasupra regiunii Liov, care se învecinează cu Polonia, membră NATO, unde au avut loc mai multe explozii, au declarat oficiali regionali.

Rusia, care şi-a început invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, a lansat o serie de atacuri asupra instalaţiilor energetice ucrainene în ultimele luni. Moscova neagă că ar fi vizat civili, dar afirmă că sistemul energetic ucrainean este o ţintă militară legitimă.