Israelul se pregăteşte de un atac, într-o aşteptare tensionată

Ala Găină

Serviciul de ambulanţă din Israel a stocat rezerve de sânge într-un centru subteran fortificat, fabricile şi-au evacuat materialele periculoase, iar autorităţile municipale verifică adăposturile antiatomice şi rezervele de apă, în timp ce ţara aşteaptă materializarea ameninţării unui atac din partea Iranului şi a aliaţilor săi, relatează Reuters.

Israelul îşi fortifică frontul intern de luni de zile şi multe pregătiri au fost puse în aplicare de la începutul războiului din Gaza, în octombrie anul trecut, când mii de oameni înarmaţi conduşi de Hamas au efectuat un atac transfrontalier devastator asupra comunităţilor israeliene din apropierea graniţei.

Dar urgenţa a crescut brusc în ultimele 10 zile, deoarece un conflict relativ limitat cu mişcarea Hezbollah, susţinută de Iran, în sudul Libanului, ameninţă acum să se transforme într-un război regional total.

„Ştiu că cetăţenii Israelului sunt în alertă şi vă cer un singur lucru – păstraţi-vă răbdarea şi calmul”, a îndemnat miercuri premierul Benjamin Netanyahu în timpul unei întâlniri cu noii recruţi din armată. „Suntem pregătiţi atât pentru apărare, cât şi pentru atac, ne lovim duşmanii şi suntem, de asemenea, hotărâţi să ne apărăm”, a mai spus el.

Israelul se află acum în faţa ameninţării unui război pe mai multe fronturi, confruntându-se cu o serie de mişcări militante – Hamas, Hezbollah, Houthi din Yemen, toate susţinute şi finanţate de inamicul său de lungă durată, Iranul.

Un atac este aşteptat în zilele următoare, în urma promisiunilor Iranului şi Hezbollah de a se răzbuna pentru asasinarea, săptămâna trecută, a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, şi a comandantului militar al Hezbollah, Fuad Shukr, la Beirut.

După luni de alarmă şi un atac cu sute de rachete iraniene, în aprilie, care a fost contracarat de apărarea aeriană a Israelului şi de ajutorul aliaţilor internaţionali, israelienii s-au obişnuit cu situaia de criză.

La începutul războiului din Gaza, zeci de mii de oameni au fost evacuaţi din zonele nordice aflate în raza de acţiune a rachetelor Hezbollah şi multe zone de frontieră au acum un aer fantomatic, abandonat. Dar un bombardament prelungit cu arsenalul de rachete al Hezbollah ar putea ajunge mai adânc în teritoriul ţării, la ţinte sensibile precum oraşul-port Haifa din nordul Israelului, care se află în raza de acţiune. Spitalul Rambam din oraş a fost în stare de alertă încă din octombrie anul trecut şi şi-a pregătit instalaţia subterană fortificată cu trei etaje pentru a trata pacienţii.

„Aşteptăm să vedem ce se întâmplă”, a declarat David Ratner, un purtător de cuvânt al spitalului.

Armata este în stare de alertă maximă şi, la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a întărit sistemul naţional de sirene antiaeriene şi de alertă prin difuzare incluzând mesaje text în timp real care să fie trimise locuitorilor din zonele vizate.