Lovitura de stat în Polonia? Criza constituțională a aruncat Varșovia în haos: Poliția a blocat Curtea Constituțională, iar președintele a întrerupt vizita în Africa
O criză politică majoră a aruncat Polonia în pragul unui conflict instituțional total, după ce reprezentanții Tribunalului Constituțional au denunțat o tentativă de „lovitură de stat”. Situația a escaladat rapid vineri, după ce forțele de ordine au intervenit în forță la sediul instanței supreme, determinând întreruperea urgentă a vizitei externe a șefului statului.
Scânteia care a aprins butoiul cu pulbere a fost îndepărtarea forțată, cu ajutorul poliției, a președintelui Tribunalului Constituțional, Bogdan Swięczkowski, și a adjunctului său, Bartłomiej Sochański — ambii numiți în funcție în perioada guvernării partidului conservator „Lege și Justiție” (PiS), aflat în prezent în opoziție.
Conducerea interimară a instituției a fost preluată de judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska, o figură considerată apropiată de actualul premier liberal, Donald Tusk.
Tensiuni maxime și acuzații de ambele părți
Premierul Donald Tusk a catalogat evenimentele drept o acțiune necesară pentru „restaurarea statului de drept”. Executivul de la Varșovia refuză să recunoască deciziile anterioare ale Tribunalului din cauza modului în care au fost numiți judecătorii precedenți. De cealaltă parte, tabăra conservatoare susține exact opusul: nu recunoaște legitimitatea noilor judecători aleși de Parlamentul controlat de coaliția lui Tusk.
Liderul PiS, Jarosław Kaczyński, a calificat deschis evenimentele drept o „lovitură de stat” și i-a cerut public președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, să intervină de urgență.
Presiunea politică a devenit imensă: președintele Nawrocki, care a refuzat anterior să recunoască noii judecători și să primească jurământul judecătoarei Korwin-Piotrowska, și-a întrerupt brusc vizita oficială în Senegal și se întoarce de urgență în țară.
Scene de haos în capitala Poloniei
În fața sediului Tribunalului Constituțional s-au adunat deja zeci de susținători ai opoziției veniți să protesteze. Într-un gest de sfidare, demisul Bogdan Święczkowski, însoțit de un grup de parlamentari, a încercat să intre cu forța în clădire, tăind lanțurile de la porți, însă accesul i-a fost blocat de cordoane groase de polițiști.
Totodată, pe rețelele de socializare au apărut imagini video care surprind o coloană uriașă de mașini de poliție deplasându-se pe autostrada S1 din direcția Katowice spre Varșovia.
Europarlamentarul Arkadiusz Mularczyk a acuzat dur acțiunile guvernului: „Tusk mobilizază poliția din toată țara pentru a prelua cu forța Curtea Constituțională”.