MAE, despre atacul din Germania: “Nu au fost raportate informații care să confirme prezența moldovenilor printre persoanele care au avut de suferit“

Adrian Sirbu

Ministerul Afacerilor Externe a fost informat cu privire la incidentul grav care a avut loc la data de 20 decembrie 2024, în cadrul Târgului de Crăciun din Magdeburg, Germania. Conform datelor preliminare furnizate de autoritățile locale germane și de Ambasada Republicii Moldova la Berlin, o persoană a intrat cu un autovehicul în mulțime, provocând un număr semnificativ de victime.

În acest moment, bilanțul indică cel puțin 4 decese și aproximativ 200 de persoane rănite. Identitatea tuturor victimelor nu este încă cunoscută, iar autoritățile continuă să investigheze circumstanțele cazului.

Ambasada Republicii Moldova la Berlin menține contact permanent cu autoritățile germane pentru a verifica dacă printre victime se numără și cetățeni ai Republicii Moldova. Până în acest moment, nu au fost raportate informații care să confirme prezența acestora printre persoanele care au avut de suferit.

Ministerul își exprimă solidaritatea față de familiile victimelor și față de toți cei afectați de această tragedie. Ambasada noastră a deschis o linie de urgență disponibilă 24/24 pentru cetățenii moldoveni aflați în Germania, la numărul +49 176 458 13159, pentru orice informații sau solicitări de asistență consulară. MAE va continua să informeze publicul cu privire la evoluția situației”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Tatiana Barac.