fgh

Marea Britanie ar putea ieși din UE în 2019

Valentina Voinu

Ministrul britanic al Comerțului Internațional, Liam Fox, a declarat că posibila dată a ieșirii Marii Britanii din Uniune Europeană  este 1 ianuarie 2019.

Data de 1 ianuarie 2019 este cea pe care o am în vedere și ea ar putea fi propusă dacă va fi nevoie, a declarat Liam Fox publicației Sunday Times.

În acest context, ministrul a anunțat că noul guvern de la Londra a început deja discuții pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe țări, printre care se numără Australia și Canada.

Este foarte încurajant că unul dintre aliații noștri cei mai apropiați caută deja să convină un astfel de acord. Acest lucru arată că Brexitul poate funcționa pentru Marea Britanie’, a subliniat șefa executivului de la Londra,Theresa May după discuțiile cu omologul ei australian, Malcolm Turnbull.

 Marea Britanie nu s-a alăturat celor 6 state europene în 1957 și pentru că doreau să fie independente și sub nicio formă sub dominația franceză care se prefigura pe continentul european. Marea Britanie nu era împotriva cooperării, ci era precaută la o apropiere prea mare ca aceea declarată de Monnet și mai ales nu voia o cooperare condusă de francezi.

Abia la 1 ianiuarie 1973 Marea Britanie împreună cu Irlanda și Danemarca devin state membre ale Uniunii Europene.