
„Mize uriașe!”, spune Donald Trump înaintea întâlnirii cu Putin din Alaska
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis în urmă cu puțin timp pe rețelele de socializare mesajul „Mize uriașe!”, înaintea unei întâlniri extrem de așteptate cu liderul rus Vladimir Putin. Întâlnirea este programată pentru astăzi, la ora 22:00 (ora Chișinăului), în Alaska, și va avea ca principal subiect războiul din Ucraina.
Potrivit agenției Reuters, Trump este însoțit de o delegație formată din 16 oficiali americani de rang înalt, printre care:
- secretarul de stat Marco Rubio,
- secretarul pentru comerț Howard Lantic,
- directorul CIA John Ratcliffe,
- secretarul Trezoreriei Scott Bessent,
- reprezentantul special al președintelui, Steve Witkoff,
- secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt,
- șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, și adjunctul acesteia, Dan Scavino.
Restul membrilor delegației nu au fost nominalizați public.
Postul CNN notează că, deocamdată, nu este clar care dintre oficialii americani va participa direct la discuțiile cu delegația rusă. De asemenea, sursele au observat absența lui JD Vance din lista participanților, glumind că acestuia „îi vor trimite doar filmări pe Instagram Stories” de la eveniment.