
Nicușor Dan confirmă oficial că a vorbit cu Donald Trump: „I-am mulțumit pentru leadership-ul puternic”
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial discuția telefonică cu președintele Donald Trump, într-un mesaj postat miercuri pe rețeaua socială X. Inițial, el nici nu a confirmat, nici nu a infirmat convorbirea.
„Sunt onorat să vorbesc cu @POTUS și să îi mulțumesc pentru felicitările călduroase și leadership-ul puternic. SUA este cel mai apropiat aliat și partener strategic vital al României.
Mi-am reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic în toate prioritățile comune.
Aștept cu nerăbdare o cooperare strânsă cu președintele Trump și cu administrația sa. Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre România și SUA!”, a fost mesajul publicat miercuri de Nicușor Dan pe X.