
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: Cel puțin 10 morți și peste 200 de răniți în Israel, după un atac iranian cu drone și rachete. Israelul ripostează cu lovituri asupra infrastructurii nucleare din Teheran
O escaladare fără precedent a conflictului dintre Israel și Iran a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, soldată cu cel puțin 10 morți și peste 200 de răniți în Israel, potrivit autorităților locale. Atacul a fost lansat de Iran, utilizând un val masiv de drone și rachete care au lovit centrul și sudul Israelului.
La rândul său, armata israeliană (IDF) a confirmat că a lansat o serie extinsă de lovituri aeriene asupra unor obiective strategice din capitala iraniană Teheran. Potrivit unui comunicat oficial, au fost vizate sedii ale Ministerului Apărării din Iran, centrul de cercetare SPND implicat în proiectul nuclear, precum și alte locații unde regimul ar fi ascuns arhiva nucleară a țării.
Agenția iraniană de știri Tasnim a relatat că unul dintre clădirile administrative ale Ministerului Apărării a fost avariat, la fel și complexul SPND. De asemenea, o rafinărie de petrol din Teheran ar fi fost lovită, izbucnind un incendiu de proporții.
Iranul a răspuns rapid cu o nouă rundă de atacuri asupra centrului Israelului. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, iar mai multe clădiri au fost grav avariate, conform serviciilor de urgență israeliene.
Potrivit unor surse citate de CNN, operațiunea Israelului în Iran ar putea dura „săptămâni, nu zile”, și ar beneficia de o susținere tacită din partea administrației americane. Un oficial al Casei Albe a declarat că Washingtonul nu intenționează să limiteze acțiunile Israelului, câtă vreme acestea vizează autoapărarea.
În urma atacurilor, presa din Orientul Mijlociu anunță că mai mulți membri ai conducerii militare iraniene, precum și cercetători de top din domeniul nuclear, ar fi fost eliminați.