Noi amenințări? Medvedev: Este absurd să pedepseşti ţara care are cel mai mare potențial nuclear
Dmitri Medvedev, unul din principalii propagandiști ai lui Putin, consideră că este absurdă ideea creării unor tribunale pentru „investigarea acțiunilor Rusiei”, relatează agenţia rusă de presă TASS. Fostul președinte și premier rus a afirmat miercuri că numărul victimelor politicii SUA este comparabil cu cel al victimelor regimului nazist, dar nu a fost înfiinţat niciun organism internațional care să condamne Washingtonul.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a considerat absurdă ideea creării unui tribunal pentru „investigarea acțiunilor Rusiei”.
De asemenea, aliatul lui Putin a mai afirmat că nu a fost creat niciun tribunal internaţional care să condamne Statele Unite pentru „acțiuni agresive asupra milioane de oameni din diferite țări”.
„Aceste propuneri (încercări de a crea tribunale sau instanțe pentru așa-zisa anchetă a acțiunilor Rusiei) sunt nule din punct de vedere juridic. Ideea de a pedepsi o țară care are cel mai mare potențial nuclear este absurdă în sine. Și poate reprezenta o amenințare la adresa existenței omenirii”, a scris miercuri Medvedev pe canalul său de Telegram.
„Ce tribunal a condamnat marea de sânge vărsată de Statele Unite în Vietnam și în alte părți? Nimeni! Nu a fost creat nici măcar un singur organism internațional în aceste scopuri. Dar numărul victimelor politicii penale a Statelor Unite astăzi este comparabilă cu victimele regimului nazist”, a mai spus președintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.