Norvegia, Irlanda și Spania au anunțat recunoașterea statului palestinian. Israelul și-a rechemat ambasadorii de la Oslo și Dublin

Adrian Sirbu

Norvegia, Irlanda și Spania au anunțat miercuri dimineață că vor recunoaște statul palestinian începând cu 28 mai, în ciuda protestelor Israelului. Decizia va fi urmată de anunțuri similare din partea altor țări europene.

„Astăzi, Irlanda, Norvegia și Spania anunță că recunosc statul Palestina. În perioada premergătoare anunțului de astăzi, am vorbit cu o serie de alți lideri și omologi și sunt încrezător că și alte țări ni se vor alătura pentru a face acest pas important în următoarele săptămâni”, a declarat premierul irlandez Simon Harris în cadrul unei conferințe de presă.

El a declarat că o soluție cu două state este singura cale credibilă către pace și securitate pentru Israel, Palestina și popoarele lor.

Recunoașterea statutului de stat are o rezonanță deosebită în Irlanda, având în vedere istoria sa, a spus Harris. El a adăugat că Irlanda a fost fără echivoc în recunoașterea deplină a Israelului și a dreptului său de a exista „în siguranță și în pace cu vecinii săi” și a cerut ca toți ostaticii din Gaza să fie imediat eliberați.

Recunoașterea de către Irlanda a Palestinei va fi promulgată în mod oficial la 28 mai, a declarat ministrul de externe Micheal Martin pe X.

Spania va recunoaște și ea statul palestinian începând cu 28 mai, a anunțat miercuri premierul Pedro Sanchez.

Și Norvegia va recunoaște Palestina ca stat separat începând cu 28 mai, au anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Jonas Gahr Støre și ministrul de externe Espen Barth Eide.

„Nu poate exista pace fără un stat palestinian”, a declarat Støre, citat de Aftenposten.

Israelul și-a rechemat miercuri ambasadorii din Irlanda și Norvegia pentru „consultări urgente”, chiar înainte ca cele două guverne să anunțe recunoașterea oficială a unui stat palestinian.

„Astăzi, trimit un mesaj tranșant Irlandei și Norvegiei: Israelul nu va trece peste acest lucru în tăcere. Tocmai am ordonat revenirea ambasadorilor israelieni de la Dublin și Oslo în Israel pentru consultări suplimentare la Ierusalim”, a declarat ministrul de externe Israel Katz într-un comunicat citat de AFP.

Israelul și-a rechemat deja ambasadorul din Spania anul trecut, după ce guvernul premierului Pedro Sanchez a criticat felul în care armata israeliană derulează operațiunile militare din Fâșia Gaza.

Peste 140 de țări au recunoscut deja Palestina ca stat independent. Majoritatea acestor țări sunt situate în Africa, America de Sud și Asia.