Oficial de la Kiev: Ucraina suferă până la 1000 de victime pe zi în Donbas

Ala Găină

Șeful echipei de negocieri a Ucrainei cu Federația Rusă, David Arahamiya, a declarat, joi, că până la o mie de apărători ucraineni sunt uciși sau răniți zilnic în confruntările cu trupele ruse din regiunea Donbas. 

Până la 1.000 de soldați ucraineni sunt uciși sau răniți în fiecare zi în regiunea Donbas din estul Ucrainei, cu o medie de 200 până la 500 de morți și mult mai mulți răniți”, a transmis David Arahamiya.

Oficialul ucrainean a adăugat că un milion de oameni au fost mobilizați în Ucraina și există posibilitatea de a mări armata cu încă două milioane pentru a continua lupta împotriva agresiunii ruse

Avem oameni pregătiți să atace, să contraatace, dar avem nevoie de arme pentru asta”, a precizat David Arahamiya.

La începutul lunii iunie, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak  a declarat că armata ucraineană pierde zilnic între 100 și 200 de militari.