Peste 120 de persoane, majoritatea femei, au murit în busculada care s-a produs la un eveniment religios din India

Adrian Sirbu

Bilanţul morţilor în urma busculadei care s-a produs la un eveniment religios hindus din nordul Indiei a crescut la 121, au anunţat miercuri autorităţile, în timp ce poliţia a precizat că numărul persoanelor prezente a fost mai mult decât triplu faţă de capacitatea permisă, relatează Reuters.

Busculada, care s-a produs marţi, a avut loc în satul Phulrai Mughal Garhi din districtul Hathras al statului Uttar Pradesh, la aproximativ 200 km sud-est de New Delhi, unde se adunaseră aproximativ 250.000 de persoane, în ciuda faptului că avizul fusese acordat pentru doar 80.000 de persoane.

Cel puţin 121 de persoane au fost ucise şi 31 au fost rănite, potrivit autorităţilor statului, printre morţi numărându-se 112 femei şi şapte copii. La spitalul districtual din Hathras, unde au fost duse mai multe victime, medicii au declarat pentru Reuters că majoritatea deceselor s-au produs din cauza sufocării. „Răniţii sunt mai puţini pentru că dacă eşti prins într-o busculadă, rănile vor fi mai ales fracturi, zgârieturi sau dureri corporale, aşa că majoritatea oamenilor s-au ridicat şi au plecat”, a declarat Neeta Jain, medicul care conduce secţia de urgenţă a spitalului.

Poliţia a spus că scena de haos total a avut loc atunci când predicatorul congregaţiei, Surajpal, cunoscut şi sub numele de „Bhole Baba”, a plecat cu maşina sa. Mii de credincioşi au strigat şi au alergat spre maşină, strivindu-i pe alţii care încă stăteau pe jos. De asemenea, unele persoane au căzut într-un câmp noroios alăturat şi au fost călcate în picioare acolo. Agitaţia a început atunci când credincioşii care alergau spre vehiculul predicatorului au fost opriţi de personalul acestuia, mulţi dintre ei căzând la pământ în urma încăierării. Unii credincioşi au fugit spre câmpurile deschise din apropiere pentru a scăpa de înghesuială, dar au alunecat şi au căzut în calea restului mulţimii.

Locaţia pentru eveniment, în mijlocul câmpurilor de orez de lângă o autostradă aglomerată, era plină de deşeuri şi parţial inundată după ploi care au căzut miercuri dimineaţă. Câţiva stâlpi de bambus rămaşi în picioare şi un banner cu o fotografie a predicatorului au rămas singurele dovezi ale tragediei.

Acum, poliţia încearcă să afle unde se află predicatorul.