Peste 30 de bombardamente lansate de separatiștii proruși în estul Ucrainei

Redacția Liber TV

Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat joi forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au tras în soldații ucraineni. Un obuz a lovit o grădiniță, iar mai mulți civili au fost răniți.

Federația Rusă a trimis, joi, răspunsul scris al Moscovei la propunerile SUA pe tema garanțiilor de securitate. Documentul de zece pagini a fost primit de Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan.

În scrisoare, Rusia susține că „partea americană nu a dat un răspuns constructiv” solicitărilor sale și că „va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a măsurilor tehnico-militare”.

Rusia cere retragerea forțelor americane din sud-estul Europei și din Țările Baltice. De asemenea, Moscova mai cere garanții că NATO nu se va extinde în Ucraina și Georgia.

De altă parte, președintele american Joe Biden a declarat joi că SUA crede că Rusia ar putea ataca Ucraina în următoarele „câteva zile”, iar deschiderea focului în estul Ucrainei de către separatiștii proruși ar putea reprezenta o înscenare pentru a avea un pretext să atace.

„Toate indiciile pe care le avem arată că sunt pregătiți să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a spus Biden, adăugând: „Pare că se va întâmpla în următoarele câteva zile”.