Peste 80 de instituții media europene, interzise în Rusia. În listă sunt incluse și trei televiziuni din România

Ala Găină

Rusiei îi este „frică de adevăr”, a declarat marţi Departamentul de Stat american, reacţionând la anunţul Moscovei că intenţionează să blocheze accesul la 81 de instituţii media europene, inclusiv site-ul AFP, informează news.ro.

Lista publicată marţi include Der Spiegel din Germania, El Mundo şi El Pais din Spania, televiziunea RAI din Italia şi alte mass-media franceze precum cotidienele Le Monde, Liberation şi La Croix, canalele de ştiri LCI şi CNews, precum şi Radio France şi Arte.

În lista publicată de Ministerul Afacerilor Externe din Rusia se numără și trei televiziuni din România: ProTV, Digi24 și B1TV.

„Acesta este încă un semn că guvernul rus reprimă jurnalismul şi se teme că propriul său popor va auzi adevărul despre acţiunile Rusiei”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Această decizie vine pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova şi europeni, după mai bine de doi ani şi jumătate de ofensivă rusă în Ucraina. Rusia îi acuză pe europeni că sprijină Kievul, în timp ce UE acuză Moscova că destabilizează continentul şi se amestecă în afacerile sale.

Sunt introduse contramăsuri privind accesul de pe teritoriul rus a mass-media din statele membre ale UE”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, acuzând Bruxellesul pentru aceste restricţii.

La jumătatea lunii mai, cele 27 de state membre au convenit să impună sancţiuni împotriva a patru mass-media ruse – Vocea Europei, Ria Novosti, Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta – acuzate de Bruxelles că difuzează propagandă pro-Kremlin.

Sancţiunile luate de UE trebuie să includă şi „interzicerea finanţării de către Rusia a mass-media, ONG-urilor şi partidelor politice din UE”, a declarat atunci comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

Moscova a ameninţat apoi cu represalii împotriva Uniunii Europene, cu care relaţiile sunt deteriorate în contextul conflictului din Ucraina. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zakharova, a promis măsuri „foarte dureroase”.

Lista publicată marţi de autorităţile ruse include 81 de site-uri web din 25 de state membre ale UE, dintre care unele operează în mai multe ţări. Lista include site-ul AFP afp.com şi portalul afpforum.com.

Ministerul a declarat că va „revizui” restricţiile dacă sancţiunile UE împotriva mass-media ruse vor fi ridicate.

La rândul său, Uniunea Europeană a interzis de mai bine de doi ani difuzarea în Europa a mai multor media ruse sau pro-ruse, inclusiv Russia Today, acuzând Moscova că foloseşte aceste media pentru „a-şi răspândi propaganda şi a desfăşura campanii de dezinformare”.

Rusia a blocat deja accesul, din diverse motive, mai multor site-uri şi reţele sociale occidentale, inclusiv Facebook, Instagram şi X. Aceste resurse rămân accesibile cu ajutorul unui VPN.