Premierul României, Marcel Ciolacu, în vizită la Kiev. Va promova drepturile românilor din Ucraina şi va semna acorduri bilaterale importante

Redacția Liber TV

Premierul Marcel Ciolacu participă miercuri, 18 octombrie, la prima ședință comună a guvernelor României și Ucrainei, iar pe agenda discuțiilor se numără două obiective, promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale, a anunțat Guvernul de la București.

„Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum și pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucția acestei țări”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului oficial de la București.

Șeful Executivului României va avea întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denis Șmîhal, alături de care va susține declarații de presă, dar și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.