
Premierul Ucrainei, Denis Șmîgal, și-a depus oficial demisia: Zelenski propune o nouă echipă guvernamentală
Premierul Ucrainei, Denis Șmîgal, și-a anunțat oficial demisia din funcție în dimineața zilei de luni, 15 iulie. Anunțul a fost făcut chiar de el printr-o postare pe canalul său de Telegram, în care le-a mulțumit militarilor ucraineni, echipei guvernamentale și președintelui Volodimir Zelenski pentru sprijinul acordat în timpul mandatului său.
„Le mulțumesc apărătorilor și apărătoarelor noastre care țin frontul și protejează Ucraina! Mulțumesc președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru încredere! Apreciez profund munca neobosită a echipei guvernamentale în slujba statului”, a scris Șmîgal.
Demisia vine pe fundalul unei ample reorganizări a executivului anunțate recent de președintele Zelenski. Pe 13 iulie, liderul ucrainean a discutat cu premierul despre transformarea structurilor guvernamentale și pașii strategici necesari pentru adaptarea la noile provocări ale țării.
O zi mai târziu, Zelenski a propus-o pe actuala vicepremieră și ministră a economiei, Iulia Sviridenko, pentru a prelua conducerea noului guvern. Șeful statului a cerut ca echipa propusă să vină în scurt timp cu un program clar de guvernare.
Totodată, Zelenski a anunțat că îl vede pe Denis Șmîgal într-o nouă funcție de maximă responsabilitate: cea de ministru al Apărării. Președintele a subliniat că în acest domeniu se concentrează acum cele mai importante resurse ale țării și este nevoie de o coordonare eficientă și de înalt nivel.
Rămâne ca Rada Supremă (Parlamentul Ucrainei) să se pronunțe în zilele următoare asupra noii formule guvernamentale și asupra rolului viitor al lui Șmîgal în structura executivă.