PSD: „Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 voturi faţă de doamna candidat”

Adrian Sirbu

Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, răspunde afirmaţiilor prim-vicepreşedintelui USR Dominic Fritz, susţinând că social-democraţii s-au abţinut deocamdată să comunice pe acest subiect. „Adevărul este următorul – în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 de voturi faţă de doamna candidat”, afirmă Romaşcanu.

„Co-partidul dezastrului din anii pandemiei, USR pe numele de famiglie, continuă seria măgăriilor încercând să pună pe piaţa publică informaţii false despre rezultatele renumărării. Ne-am abţinut până acum să comunicăm pe temă pentru a nu fi iarăşi acuzaţi de diverse de către adversari. Adevărul este următorul: în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 voturi faţă de doamna candidat”, a scris, sâmbătă după-amiază, pe Facebook, Lucian Romaşcanu.

El a adăugat că renumărarea continuă. „Toţi cei care vor să păstrăm ceea ce am dobândit în anii ce au trecut să meargă mâine la vot”, a transmis el.

Liderul PSD Buzău a menţionat că acesta „nu este mesaj de campanie decât în măsura în care ceea ce a generat răspunsul, vezi declaraţiile din presă, este campanie”.

Dominic Fritz susține că diferența dintre Lasconi și Ciolacu se mărește

Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, sâmbătă, că în urma renumărării voturilor a reieşit în mai multe localităţi că voturi exprimate pentru alţi candidaţi au ajuns „în teancul” lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru Preşedinţia României. „Până în acest moment s-au renumărat în jur de 80 la sută din secţii, iar distanța între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu a crescut în urma acestei renumărări cu peste 1.700 de voturi”, a afirmat el.

Fritz a precizat că USR va face plângere penală la Olt, unde în urma renumărării voturilor a reieşit că peste 800 de buletine de vot au fost atribuite candidatului PSD, deşi oamenii au votat altceva. Fritz a făcut apel la partidele politice să transparentizeze procesul de renumărare a voturilor.