Putin cere predarea Mariupolului pentru a pune capăt bombardamentelor
Într-o convorbire telefonică cu omologul său francez, Emmanuel Macron, Vladimir Putin a declarat că bombardamentele rusești asupra Mariupolului se vor încheia doar atunci când trupele ucrainene se vor preda, se spune într-o declarație a Kremlinului.
Potrivit oficialilor francezi, Putin ar fi fost de acord să ia în considerare planurile de evacuare a cetățenilor din orașul din sudul Ucrainei, despre care Palatul Élysée a spus că s-ar afla într-o situație „catastrofală”.
Într-o declarație a guvernului francez se spune că „Populația civilă trebuie să fie protejată și trebuie să părăsească orașul dacă dorește. Acestea trebuie să aibă acces la ajutoare alimentare, apă și medicamente de care au nevoie. Această situație umanitară foarte degradată este legată de asediul orașului de către forțele armate ruse”.
Franța, împreună cu Turcia și Grecia și mai multe grupuri umanitare, au prezentat președintelui rus un plan de evacuare a orașului. Oficialii au declarat că Putin i-a spus lui Macron că se va „gândi” la această propunere.
Cu toate acestea, în comunicatul presă emis de Kremlin în urma convorbirii se spune Putin ar fi insistat în discuția cu Macron că „militanții naționaliști” ucraineni trebuie să se predea.
Potrivit Kremlinului, „pentru a rezolva situația umanitară dificilă din acest oraș, militanții naționaliști ucraineni trebuie să înceteze să mai opună rezistență și să depună armele”.
În comunicat se mai spune că Putin i-ar fi oferit lui Macron „informații detaliate despre măsurile luate de armata rusă pentru a oferi asistență umanitară de urgență și pentru a asigura evacuarea în siguranță” a civililor din Mariupol.
Amintim că orașul Mariupol, a cărui populație este de peste 430 de mii de oameni, este asediat de armata rusă de pe 25 februarie. Autoritățile ucrainene au declarat în repetate rânduri că orașul e distrus în proporție de 90%, iar bilanțul deceselor printre populația civilă este de ordinul sutelor.