
Republica Moldova, din nou pe lista lui Trump privind banii SUA risipiți
Donald Trump a vorbit în discursul său din Congres despre diverse programe despre care a spus că dezvăluie „risipa îngrozitoare” a guvernului federal şi a enumerat mai multe ţări, între care Republica Moldova, dar şi Serbia, în care susţine că au fost risipite fonduri guvernamenale pe programe inutile. Este vorba de ţări care în general au primit asistenţă din partea SUA prin USAID, agenţia pe care Trump a închis-o.
„Doar ascultați câteva dintre lucrurile stupide pe care le-am identificat – 22 miliarde de dolari de la HHS pentru a furniza case gratis și mașini pentru imigranți ilegali. 25 miliarde pentru diversitate, egalitate și incluziune în Birmania. 40 de miliarde pentru a îmbunătăți incluziunea economică și socială a migranților sedentari. Nimeni nu știe ce-i aia. Opt miliarde de dolari pentru a promova LGBTQI+ în țara africană Lesotho, de care nimeni n-a auzit nimeni niciodată. 60 de milioane pentru populații băștinași și împuternicirea afro-columbiană. Opt milioane de dolari pentru a face șobolani transgender. E real.
32 de milioane pentru o operațiune de propagandă de stânga în Moldova. 10 milioane pentru circumcizii în Mozambic. 20 de milioane pentru Sesame Street în Orientul Mijlociu (…)”, a afirmat președintele SUA.
De asemenea, Trump a sugerat în discursul său că persoane decedate primesc în masă plăți de la asigurări sociale, în ciuda faptului că acest lucru a fost dezmințit de comisarul interimar al Administrației de securitate socială.