De Ultimă Oră

ȘOC LA FACTURI: Premier Energy cere o scumpire masivă a energiei electrice. Cât ar putea plăti consumatorii din centrul și sudul țării

Consumatorii casnici din centrul și sudul Republicii Moldova s-ar putea confrunta cu o majorare semnificativă a costurilor pentru energia electrică. Fur…

Actualizat acum 18 ore

Rusia a atacat hidrocentrala de la Dnestrovsk, aflată pe râul Nistru la frontieră cu Republica Moldova. „Ar putea provoca un dezastru”, avertizează Zelenski

Adrian Sirbu •

Hidrocentrala de la Dnestrovsc, aflată pe râul Nistru la frontieră cu Republica Moldova, a fost una dintre țintele atacului aerian de noaptea trecută,  a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit Unian.net.

Acesta a avertizat că urmare a unor astfel de atacuri ar putea fi provocată o catastrofă, care să afecteze inclusiv Moldova, prin revărsarea râului Nistru.

Atacurile rusești cu rachete și drone au lovit centrale termice și hidroelectrice din centrul și vestul Ucrainei, a declarat vineri operatorul rețelei electrice Ukrenergo, în cel mai recent atac de amploare care vizează infrastructura energetică deja afectată a țării, potrivit Reuters.

„În timpul nopții, rușii au lovit din nou instalațiile energetice într-un atac masiv și combinat”, a declarat Ukrenergo pe aplicația de mesagerie Telegram. „Au fost avariate centrale termice și hidroelectrice din regiunile centrale și vestice”.

Președintele Zelenski a declarat că centralele hidroelectrice de la Kaniv și Dnister s-au numărat printre țintele lovite de ruși din timpul nopții.

„Țara teroristă (Rusia) vrea să repete dezastrul ecologic din regiunea Herson. Dar acum nu doar Ucraina, ci și Moldova este amenințată”, a declarat Zelenski.

Centrala de la Dnestrovsc este situată pe râul Nistru, care traversează și teritoriul Moldovei.

Barajul Kahovka, din regiunea Herson, a fost aruncat în aer de forțele rusești anul trecut.