De Ultimă Oră

Jaf ca în filme pe Otopeni: Aproape 700.000 de euro, reținuți de vameși, au dispărut din seif și au fost înlocuiți cu coli de hârtie

O sumă de aproape 700.000 de euro, reținută de lucrătorii vamali de la un pasager sosit din Dubai, a dispărut din seiful Biroului Vamal de Frontieră Aer…

Actualizat acum 9 ore

Sabotaj rusesc la o fabrică de armament din România. SRI dezvăluie detaliile atacului de la Brașov: Care erau ultimele ținte ale rețelei de diversioniști

Adrian Sirbu •

Serviciul Român de Informații (SRI) a făcut publice detalii extrem de grave privind incendiul izbucnit pe 14 septembrie la platforma industrială Carfil din Brașov, situată în proximitatea unei fabrici de drone. Potrivit anchetatorilor români, Focul a fost pus intenționat la comanda Federației Ruse, prin intermediul unei rețele formate din cetățeni din state ex-sovietice.

Investigațiile comune derulate de SRI, Ministerul Afacerilor Interne și alte structuri de securitate au confirmat că acțiunea de la Brașov face parte dintr-o campanie mai largă de diversiune orchestrată de serviciile secrete rusești pe teritoriul Uniunii Europene.

„Investigațiile au confirmat implicarea mai multor cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în state ale Uniunii Europene. Coordonatorii din Federația Rusă le atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune – facilități de producție de armament de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

Anchetatorii au stabilit că rețeaua de sabotori pregătea atacuri de mare amploare nu doar în România, ci și în alte state membre UE. Printre țintele vizate de coordonatorii ruși se numărau baze militare NATO și centre din România utilizate pentru instruirea soldaților ucraineni.

Până în prezent, au fost identificați trei suspecți principali implicați direct în incendiul de la Brașov: doi cetățeni din Belarus și un cetățean ucrainean. aceștia sunt cercetați penal pentru tentativă la acte de diversiune.

Doi dintre sabotori au fost depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau atacuri similare, iar al treilea este căutat în Polonia. Autoritățile de la București au solicitat deja extrădarea acestora.

Metoda de recrutare: de la sarcini inofensive la asasinate

Purtătorul de cuvânt al SRI a explicat mecanismul prin care serviciile rusești își racolează executanții, utilizând în principal rețelele de socializare și aplicațiile criptate.

„Recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină care poate părea inofensivă, precum observarea sau fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin tot mai grave, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul în care sabotorii refuză sarcinile, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj”, a precizat Ovidiu Marincea.

Pentru a-și pierde urma, suspecții foloseau cartele SIM înregistrate în țări terțe, mijloace de plată și cazări pe nume false.

Incidentul de la Brașov nu este izolat. România sporește măsurile de securitate

Cazul de la uzina Carfil se înscrie într-o serie de acțiuni ostile pe teritoriul românesc. Anterior, un cetățean rus a fost arestat preventiv după ce, în perioada februarie – iulie, a fotografiat și filmat obiective de infrastructură critică și militare din județele Cluj, Constanța, Călărași, Ilfov și din municipiul București.

Autoritățile de la București dau asigurări că situația se află sub control și îndeamnă populația la calm. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat suplimentarea efectivelor de securitate și patrulare în zona platformelor industriale de apărare, a marilor depozite logistice și a căilor majore de transport din România.