Sarcofagul de la Cernobîl, avariat după un atac cu dronă: AIEA avertizează că structura nu își mai îndeplinește pe deplin funcțiile de siguranță
Sarcofagul care acoperă reactorul avariat al blocului 4 de la Cernobîl nu mai poate garanta integral funcțiile de securitate nucleară după ce a fost deteriorat în urma unui atac cu dronă. Anunțul a fost făcut de directorul general al AIEA, Rafael Grossi, în urma unei inspecții la fața locului.
Potrivit lui Grossi, „sarcofagul și-a pierdut unele funcții esențiale, inclusiv capacitatea de a menține materialele periculoase în interior”, însă elementele portante și sistemele de monitorizare nu au suferit daune ireversibile. Autoritățile au efectuat deja lucrări de reparație parțiale, însă intervențiile trebuie continuate pentru a asigura siguranța pe termen lung.
Construcția actuală, instalată în 2019, a costat aproximativ 2,2 miliarde de euro și a fost proiectată să limiteze răspândirea particulelor radioactive timp de cel puțin 100 de ani.
În februarie 2025, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunța că o dronă rusească a lovit sarcofagul, provocând daune semnificative, însă nivelul radiațiilor în zona înconjurătoare a rămas în limite normale, potrivit autorităților.
Recent, oamenii de știință au raportat și descoperirea unei ciuperci neobișnuite în zona Cernobîl — Cladosporium sphaerospermum, capabilă să utilizeze radiația ca sursă de energie, într-un proces similar fotosintezei.
AIEA urmează să prezinte un raport detaliat privind starea sarcofagului și eventualele riscuri.