Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken a sosit la Kiev pentru a oferi „reasigurări puternice”, în timp ce armele americane ajung pe linia frontului

Adrian Sirbu

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a aterizat în Ucraina în momentul în care armele dintr-un nou pachet de ajutor american încep să ajungă pe linia frontului, transmite BBC, citată de News.ro.

Vizita sa are loc în timp ce ţara se luptă să reţină o incursiune rusă majoră în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Harkov. Se aşteaptă ca diplomatul american de top să se întâlnească cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu alţi oficiali.

Blinken va transmite un mesaj de reasigurare, spun oficialii americani.

Sosirea secretarului de stat marţi marchează trei săptămâni de când Congresul american a aprobat în cele din urmă un nou pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari (49 de miliarde de lire sterline) pentru Ucraina, după mai mult de un an de paralizie partizană la Washington, unii republicani opunându-se categoric finanţării.

Înaintea sosirii lui Blinken la Kiev, un oficial american de rang înalt a declarat că armele finanţate de americani care sosesc acum pe linia frontului includ interceptoare de apărare aeriană, artilerie şi rachete ghidate de precizie cu rază lungă de acţiune ATACMS.