Șeful AIEA, avertisment după atacurile asupra centralei din Zaporojie: „Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

Adrian Sirbu

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear” la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, condamnând recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene, relatează AFP.

Uzina nucleară Zaporojie (ZNPP), din sudul Ucrainei, ocupată din martie 2022 de Rusia, a fost ţinta unei serii de atacuri cu drone începând din 7 aprilie, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc.

Aceste „atacuri nechibzuite”, primele care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, „trebuie să înceteze imediat”, a cerut Rafael Grossi la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme. „Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată un incident radiologic, ele au crescut mult riscul la centrala Zaporojie, unde securitatea nucleară este deja compromisă”, a adăugat directorul general al organismului ONU pentru energie nucleară, care are experţi la faţa locului.

De asemenea, atacurile au creat un „precedent periculos, după ce au reuşit să ajungă la structura de izolare a unui reactor”, a subliniat Grossi.

„Doi ani de război cântăresc greu asupra securităţii centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA privind siguranţa şi securitatea nucleară a fost compromis. Nu putem sta deoparte şi aştepta ca o ultimă greutate să încline balanţa într-un echilibru instabil”, a pledat el.

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear”, a insistat el, cerând ca „ceea ce se va întâmpla mâine să nu fie la cheremul aruncării de zaruri”.

Chiar dacă cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, „pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale”, a avertizat şeful AIEA.