De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ! Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, suspendată de autoritățile elene

Procuratura Generală anunță că procedura de extrădare a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, aflat în detenție în Grecia din 22 iulie 2025, a fo…

Actualizat acum 9 ore

Şeful NATO cere o discuţie despre restricţiile pentru armele furnizate Ucrainei

Adrian Sirbu

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că „a venit timpul” ca membrii alianţei militare să reconsidere unele dintre restricţiile legate de utilizarea armelor pe care le-au furnizat Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei, relatează Reuters.

Ţările occidentale au părut din ce în ce mai divizate în ultimele săptămâni cu privire la faptul dacă armatei ucrainene ar trebui sau nu să i se permită să lovească ţinte de pe teritoriul rusesc cu armele furnizate de aliaţii săi.

Unii dintre aliaţii Ucrainei susţin că acest lucru face parte din autoapărarea legitimă împotriva unei invazii, în timp ce alţii şi-au exprimat temerile că ar putea antrena Occidentul într-un conflict direct cu Rusia.