Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost depus la Palatul Cotroceni pentru funeraliile de stat

Ala Găină

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte al României, Ion Iliescu, a părăsit în această dimineață Spitalul „Agrippa Ionescu” și a fost depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde are loc ceremonia oficială de prezentare a condoleanțelor.

Sicriul a fost așezat pe catafalc, iar înalți oficiali ai statului român, printre care premierul Ilie Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu și ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, au sosit deja pentru a aduce un ultim omagiu.

Cetățenii care doresc să-și prezinte respectul față de fostul șef al statului vor putea face acest lucru astăzi, între orele 13:00 și 18:00, la Palatul Cotroceni. Ziua de joi, 7 august, a fost declarată zi de doliu național, iar în aceeași zi va avea loc înmormântarea la Cimitirul Militar Ghencea III. Este pentru prima dată în perioada post-comunistă când România organizează funeralii de stat pentru un fost președinte.

Ion Iliescu a fost primul președinte al României după căderea regimului comunist, ales în mai 1990 cu un scor istoric de peste 85%. A mai deținut funcția de șef al statului în două mandate ulterioare, între 1992-1996 și 2000-2004, conducând țara timp de aproape 11 ani.

Reguli stricte de acces la ceremonie

Organizatorii au anunțat reguli clare pentru accesul publicului la eveniment. Participanții trebuie să poarte ținută sobră, în culori închise, și să prezinte un document de identitate. Accesul se va face doar după un control individual de securitate, inclusiv al bagajelor.

Este interzis accesul copiilor sub 14 ani, precum și utilizarea telefoanelor mobile, aparatelor foto sau a altor dispozitive electronice în interiorul Palatului Cotroceni. Vizitatorii nu pot intra cu obiecte periculoase, bagaje voluminoase sau alte articole care pot afecta siguranța publicului.

Flori și lumânări pot fi depuse exclusiv în spațiul amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului. În interior, se solicită păstrarea liniștii și respectarea indicațiilor personalului Administrației Prezidențiale și al Serviciului de Protecție și Pază.