Sondaj: Donald Trump, învingător în 5 state-cheie la alegerile din noiembrie

Ala Găină

Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american, Joe Biden, este semnificativ în urma republicanului Donald Trump în cinci din cele şase state-cheie, care vor decide cine va ajunge la Casa Albă.

Aceste state-cheie (swing states) joacă un rol esenţial la fiecare scrutin prezidenţial american, pentru că nu sunt niciodată câştigate în mod sigur de tabăra republicană sau de cea democrată. Voturile alegătorilor din Wisconsin, Pennsylvania, Arizona, Michigan, Georgia şi Nevada sunt, prin urmare, decisive, informează News.ro.

Rezultatele lui Joe Biden sunt dezamăgitoare, întrucât se aşteaptă ca el să piardă peste tot, cu excepţia Wisconsin, unde îl devansează pe Donald Trump cu 2 puncte în intenţiile de vot (47% faţă de 45%). Dacă estimările din acest sondaj s-ar confirma, Donald Trump ar trebui să conducă doar în trei dintre aceste „state decisive” pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Asta presupune, de asemenea, că statele câştigate în 2020 vor fi câştigate de Trump şi în noiembrie anul viitor.

În anliza The New York Times, rezultatele acestui sondaj sunt o consecinţă a „impopularităţii” actuale a administraţiei Biden. Potrivit jurnaliştilor, minorităţile etnice şi tinerii sunt cei mai critici faţă de gestionarea ţării de către Joe Biden (inflaţie, creşterea inegalităţilor etc.) şi faţă de modul în care acesta gestionează conflictul israeliano-palestinian.

Într-adevăr, 13% dintre alegătorii candidatului democrat în 2020 se declară dispuşi să nu-l mai voteze, din cauza poziţiei sale faţă de războiul din Gaza. Donald Trump, pe de altă parte, rămâne puternic susţinut de un electorat stabil, „anti-sistem”.