aa

Studiu//Gruparea Stat Islamic a comis 4.900 de atacuri în lume, în intervalul 2002-2015

Olesea Coragău

Potrivit acestui bilanț publicat marți de consorțiul Study of terrorism and response to terrorism (START) de la Universitatea din Maryland, cifrele reprezintă 13% din acțiunile teroriste comise în lume în perioada respectivă și 26% din numărul persoanelor ucise.

Cercetătorii amintesc de asasinarea în octombrie 2002 în Iordania a diplomatului american Laurence Foley de către un mic grup condus de Abu Musab al-Zarkawi, prima acțiune teroristă atribuită de ei unei formațiuni care va evolua devenind în 2013 structura cunoscută în prezent ca gruparea jihadistă Statul Islamic.

În afară de cele 33.000 de persoane ucise, această grupare și indivizii izolați care își reclamă apartenența la ea au făcut aproximativ 41.000 de răniți și au fost implicați în răpirea a peste 11.000 de persoane, relevă studiul disponibil și pe internet.

Între octombrie 2002 și aprilie 2013, cele două grupări care au precedat Statul Islamic, Al-Qaida în Irak și Statul Islamic în Irak, au comis atacuri aproape exclusiv (95%) pe teritoriul irakian, potrivit acestui studiu.

Din mai 2013 până la sfârșitul acelui an, SI a efectuat în medie 46 de atacuri pe lună. Această cifră este depășită în 2014 prin 106 atacuri lunar și 102 atacuri lunare în 2015.

Atacul cel mai devastator, potrivit acestui studiu, a fost efectuat în iunie 2014 în Irak, când 1.600 de recruți ai armatei irakiene au fost răpiți la Tikrit, iar apoi aproape toți au fost asasinați.

În 80% din cazuri, atacurile au fost comise cu explozibili și doar în 16% cu arme de foc.

Studiul START conține de asemenea lista a 30 de organizații din lume care sunt considerate afiliate la Al-Qaida.

Aceste cifre au fost extrase din baza de date globală asupra terorismului (Global Terrorism Database (GTD), actualizată în fiecare zi de consorțiu, care are înregistrate mai mult de 150.000 de incidente teroriste produse în lume după 1970.