SURSE: PSD a votat în unanimitate ieşirea de la guvernare şi că nu va susţine niciun candidat în turul 2

Adrian Sirbu

Marcel Ciolacu ia în calcul demisia de la șefia Guvernului, o decizie în acest sens urmând să fie lută în această seară, în şedinţa BPN a PSD. Asta, după ce candidatul Coaliţiei, Crin Antonescu, nu a reuşit să prindă un loc în finala prezidenţială din 18 mai. De asemenea, Ciolacu ar putea demisiona și de la conducerea PSD și există mai multe variante de interimar. Favoriți pentru această funcţie sunt Olguța Vasilescu, Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, scrie ObservatorNews.ro.

PSD a votat în unanimitate ieşirea de la guvernare, iar miniştrii PSD să rămână în Guvern ca interimari. În plus, partidul social-democrat a anunţat că nu va susţine niciun candidat în turul 2.

Marcel Ciolacu a făcut scurte declaraţii înainte de şedinţa PSD

Această coaliţie, după anularea alegerilor din decembrie şi după alegerile parlamentare, s-a constituit o coaliţie de guvernare, care are şi majoritate în Parlamentul României, cu două obiective. Primul obiectiv – de a crea un guvern, cu un prim-ministru din partea Partidului Social Democrat, pentru că Partidul Social Democrat a fost pe primul loc, colegii m-au propus pe mine, şi al doilea obiectiv – de a avea un candidat comun pentru funcţia de preşedinte al României.

Unul dintre cele două obiective nu a fost dus la îndeplinire, acela de a avea un candidat comun care să devină preşedintele României. Domnul Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei, nu a intrat în turul 2. În consecinţă, acordul coaliţiei nu a fost îndeplinit decât parţial.

Deci neavând nicio credibilitate după votul românilor, am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie„, a declarat premierul înainte de discuţiile din partid.