
Trump anunță „progres major în relația cu Rusia” și critică presa pentru „denaturarea adevărului”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că discuțiile sale recente cu Vladimir Putin au adus „un mare progres pe tema Rusiei” și i-a îndemnat pe cetățeni să „fie atenți la știrile care urmează” pe această temă.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, liderul american a criticat dur presa, pe care a acuzat-o că ar distorsiona realitatea legată de întrevederea sa cu președintele rus:
„Este incredibil cum presa de tip Fake News denaturează adevărul atunci când vine vorba despre mine. Nu există nimic pe care l-aș putea spune sau face ca ei să relateze corect. Am avut o întâlnire excelentă în Alaska pe tema războiului stupid al lui Biden – un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată!”.
Trump a mers mai departe, sugerând că, indiferent de rezultatul obținut, adversarii săi politici și presa ostilă ar continua să îl critice:
„Dacă aș fi reușit să obțin chiar și ca Rusia să renunțe la Moscova într-un acord, Fake News și partenerii lor – democrații radicali de stânga – ar fi spus că am făcut o greșeală teribilă și am semnat un acord foarte prost”, a scris președintele SUA.
Declarațiile vin după întâlnirea de săptămâna aceasta dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska, reuniune ce a stârnit ample dezbateri internaționale privind viitorul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina.