
Trump îi cere lui Putin să oprească „uciderea ucrainenilor și rușilor”: SUA ar putea susține o nouă ofensivă a Kievului
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a cerut liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, să înceteze războiul din Ucraina și „să nu mai ucidă ucraineni și ruși”. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă.
„Opriți uciderea ucrainenilor și rușilor, pentru că el (Putin) ucide mulți ruși”, a spus Trump, adăugând că, potrivit estimărilor americane, Rusia ar fi pierdut în război aproximativ 1,5 milioane de oameni, în mare parte soldați.
Liderul de la Washington a menționat că Ucraina se pregătește de o nouă ofensivă, iar Statele Unite ar putea decide în curând dacă îi vor furniza armament suplimentar.
„Ei vor să treacă la ofensivă. Eu voi lua o decizie în acest sens, dar ei vor să atace, iar noi va trebui să hotărâm dacă îi sprijinim”, a precizat Trump.
Totodată, președintele american a anunțat că va discuta cu Volodimir Zelenski pe 17 octombrie, la Washington, pentru a analiza situația de pe front și perspectivele de pace.
În același context, Trump a afirmat că India va înceta să mai cumpere petrol din Rusia, iar el intenționează să „convingă China să procedeze la fel”.
„[Premierul Indiei, Narendra Modi] m-a asigurat că nu vor mai cumpăra petrol de la Rusia. Nu știu, poate e o știre senzațională. Putem spune așa?”, a glumit liderul de la Casa Albă.