
Trump speră într-un acord de pace între Ucraina și Rusia în această săptămână: „Ambele țări vor face afaceri mari cu SUA”
Președintele american Donald Trump a transmis duminică, într-o declarație pe rețeaua sa Truth Social, că speră ca Rusia și Ucraina să ajungă la un acord în această săptămână pentru a pune capăt războiului care durează de peste trei ani. Comentariul său vine în contextul în care cele două părți s-au acuzat reciproc, chiar în ziua de Paște, că nu au respectat armistițiul temporar propus de Moscova.
„Ambele (țări) vor începe apoi să facă afaceri mari cu Statele Unite ale Americii, care prosperă, și vor face o avere”, a scris Trump, fără a oferi alte detalii.
Aceasta este prima reacție oficială a lui Trump după eșecul armistițiului de 30 de ore anunțat de Vladimir Putin, care trebuia să ofere un răgaz în ziua sfântă a Paștelui. Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, forțele ruse au încălcat armistițiul de peste 2.000 de ori, în timp ce Moscova a acuzat trupele ucrainene că au atacat poziții rusești în estul Ucrainei și în regiunile de frontieră Briansk, Kursk și Belgorod.
Trump, care s-a implicat în mod activ în medierea neoficială a conflictului prin trimiși speciali la Kiev și Moscova, a avertizat vineri că își va retrage complet implicarea dacă nu se vor înregistra progrese concrete în negocierile aflate în curs. Potrivit unor surse diplomatice, discuțiile includ și aspecte economice, precum un posibil acord americano-ucrainean pentru exploatarea resurselor minerale, dar și eventuale concesii economice făcute Rusiei în schimbul unui angajament clar de încetare a ostilităților.
Totodată, Kremlinul nu a dat semnale că ar dori prelungirea armistițiului, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov declarând că președintele Putin „nu a dat niciun ordin” în acest sens. Situația de pe teren rămâne tensionată, în contextul în care Rusia afirmă că a recucerit aproape în întregime teritoriile pierdute în regiunea Kursk în vara trecută, consolidând astfel linia frontului pe teritoriul ucrainean.