Ucraina: O nouă groapă comună a fost descoperită în apropiere de Bucha

Redacția Liber TV

Şapte corpuri neînsufleţite au fost descoperite luni într-o nouă groapă comună, în apropiere de Bucha, unde au fost găsite cadavre de civili după retragerea armatei ruse din regiunea Kievului la finalul lunii martie, a anunţat poliţia ucraineană.

„Şapte civili au fost torturaţi de ruşi, apoi executaţi cu laşitate cu un glonţ în cap”, a scris pe Facebook şeful poliţiei din Kiev, Andrii Nebîtov, precizând că mai multe victime aveau mâinile şi genunchii legaţi.

Această groapă comună a fost descoperită astăzi acolo unde au fost staţionaţi militarii ruşi, în apropiere de satul Mîroţke”, situat la 10 km nord-vest de Bucha şi la 35 de km de Kiev pe aceeaşi axă, a adăugat el.

Şeful poliţiei din regiunea Kievul a precizat că lucrează în prezent la identificarea victimelor.

După plecarea soldaţilor ruşi din regiunea Kiev şi descoperirea a sute de cadavre de civili ucraineni, Bucha a devenit simbolul crimelor de război imputate Rusiei de către Ucraina.

Moscova a respins în mai multe rânduri acuzaţiile, denunţând „falsificări” orchestrate de Kiev cu sprijinul Occidentului.

La sfârşitul lunii aprilie, au fost găsite cadavrele a trei bărbaţi aparent torturaţi şi ucişi de gloanţe, legaţi la ochi, într-o groapă comună la Mîroţke, conform poliţiei din Kiev.