Ucraina paralizează Rusia în prima linie și continuă să facă progrese în trei regiuni simultan

Ala Găină

Contraofensiva Ucrainei paralizează încercările Rusiei de a transfera muniție suplimentară, rezerve, oameni mobilizați și mijloace de apărare către pozițiile din prima linie, în timp ce trupele ucrainene fac progrese în trei regiuni simultan: Herson, Harkov și Lugansk, notează Institutul pentru Studiul Războiului în cea mai recentă analiză a situației de pe front.

Analiștii americani au remarcat că forțele ucrainene au eliberat mai multe localități de pe malul estic al râului Inhuleț, forțând trupele rusești să se retragă spre Herson, relatează Hotnews.ro. 

De asemenea, acestea au întrerupt două linii de comunicații terestre rusești în nordul regiunii Herson, împingând trupele rusești la sud de granița dintre Herson și regiunea Dnipropetrovsk spre zona Beryslav.

Trupele ucrainene paralizează încercările rușilor de a transfera muniție suplimentară, rezerve, oameni mobilizați și mijloace de apărare către pozițiile de pe linia frontului și continuă să avanseze la est de râul Oskil în regiunea Harkov.

Surse rusești au afirmat că sunt în curs de desfășurare lupte în apropierea de Kreminna.

Surse ucrainene au observat că mobilizarea parțială ordonată de Vladimir Putin nu reprezintă un pericol pe termen scurt, deoarece contraofensiva ucraineană avansează mai rapid decât poate Moscova să trimită noi forțe pe front.

Șeful serviciilor de informații ucrainene, Kirilo Budanov, a declarat că mobilizarea din Rusia este un „cadou” pentru Ucraina, deoarece Kremlinul se află într-o „fundătură”, prins între eșecurile sale și hotărârea de a păstra teritoriile confiscate.

Înfrângerile de pe front coroborate cu tot mai multe probleme privind mobilizarea parțială au intensificat contrele între naționaliștii pro-Putin, care au devenit din ce în ce mai combativi de când Putin a chemat la arme rezerviștii.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU