Ucraina: Zelenski acuză Rusia de joc murdar și politic în privința schimbului de prizonieri

Ala Găină

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc murdar și politic în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

”Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, adăugând că dacă Rusia nu va respecta acordul, aceasta va arunca o mare îndoială asupra eforturilor diplomatice de a pune capăt unui război care durează de mai bine de trei ani.

Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a amânat schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a 6.000 de cadavre, au fost încheiate în cadrul celei de-a doua runde de negocieri de la Istanbul, în care părțile au schimbat memorandumuri privind modalitățile de a obține o încetare a focului și o pace durabilă. Acest schimb a fost singurul rezultat concret al convorbirilor directe ucraineano-ruse de la Istanbul.