
Un supraviețuitor a fost găsit pe scaunul 11A al aeronavei Boeing Dreamliner prăbușită în India
Un supraviețuitor a fost găsit pe scaunul 11A al aeronavei Boeing Dreamliner prăbușită în India, a anunțat șeful poliției din Ahmedabad, deși anterior anunțase că nimeni dintre cei 242 de oameni de la bord nu pare să fi supraviețuit, scrie Digi24.
Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, cetățean britanic. El se afla în India pentru câteva zile pentru a-și vizita familia și se întorcea în Regatul Unit.
„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic și apoi avionul s-a prăbușit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat acesta pentru presa de acolo.
Vishwash, cetățean britanic, se afla în India pentru câteva zile pentru a-și vizita familia și urma să se întoarcă în Marea Britanie împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh, în vârstă de 45 de ani.
Supravieţuitorul, care încă mai avea cartea de îmbarcare, a declarat pentru HT: „Când m-am trezit, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat și am fugit. Erau bucăți din avion în jurul meu. Cineva m-a prins și m-a urcat într-o ambulanță și m-a dus la spital”.
El a spus că fratele său Ajay era așezat pe un alt rând în avion.
„Am vizitat Diu. A călătorit cu mine și nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutați să-l găsesc”, a precizat el.
În alte părți ale spitalului, familiile și prietenii pasagerilor aflați la bordul avionului Air India își căutau rudele. Printre aceştia se aflau membri ai familiei fostului ministru-şef al statului Gujarat, Vijay Rupani, care se afla şi el în acel zbor. Sailesh Mandliya, care l-a asistat anterior pe Rupani, era la spital în căutarea fostului ministru-şef. „Îl căutăm. Dacă aflaţi ceva, anunţaţi-mă”, a declarat Mandliya pentru HT.